jump to navigation

O criza greu de gestionat iulie 11, 2007

Posted by Adina Pop in Public Relations.
add a comment

 

Papa Benedict al XVI-lea a facut iar declaratii care au starnit nemultumirea credinciosilor din lumea intreaga. Dupa ce i-a insultat pe evrei si pe musulmani, acum vine cu urmatoarea declaratie: “Biserica (Romano – n.m.) Catolica este unica si adevarata biserica a lui Christos”, iar biserica rasariteana (adica ortodoxa) ar fi o biserica particulara. Iata cum Papa Benedict al II-lea distruge treptat, treptat tot ce a construit Papa Ioan Paul al II-lea de-a lungul timpului.

Cand am auzit despre aceste declaratii m-am gandit imediat la gestiunea crizei (am facut anul acesta un astfel de curs la facultate).  Pentru specialistii in PR aceasta ar fi o criza foarte interesanta. Cum ar putea cineva salva imaginea Bisericii Romano-Catolice cand chiar conducatorul ei lanseaza declaratii acide la adresa altor biserici? E o provocare, nu? In primul rand Papa ar avea nevoie de un consultant de imagine care sa-l faca eventual sa inteleaga ca nu poate sa faca asemenea declaratii, ca ar trebui sa fie mai moderat, mai diplomat. Oamenii inca vad in suveranul pontif imaginea lui Ioan Paul al II-lea si se asteapta ca noul Papa sa urmeze aceeasi linie de actiune. Se pare insa ca Papa Benedict al XVI-lea are a “hidden agenda”…

Actuala situatie de la Biserica Romano-Catolica demonstreaza ca mai ales acum Biserica (oricare ar fi ea) trebuie sa dezvolte o retea de comunicare cat mai eficienta. Omul modern a invatat ca poate trai fara credinta in Dumenezeu. Ca sa nu mai spun de cazurile in care oamenii renunta la o religie ca sa treaca la alta. Acum Biserica ar trebui sa gaseasca strategii de PR prin care sa-si fidelizeze enoriasii.  Se pare ca Papa Benedicat al XVI-lea are deja in gand o strategie prin care sa determine oamenii sa nu paraseasca Biserica. Oare cum suna strategia lui? E conservatoare, nu?